“O gramada de cutii de pantofi erau stivuite pe caldaram sau in rigola. Ghetele atarnau in ghirlande la usi si la ferestre. Umbrarul semana cu o bolta de vita cu ciorchini de ghete negre sau maro. Inauntru, magazinul era plin de ghete. Cand am intrat, patronul era ocupat; cu o dalta si un ciocan, deschidea o lada plina de ghete.
George si-a scos palaria si a spus: “Buna dimineata”.
Omul nici macar nu se intoarse. Inca de la inceput mi s-a parut o persoana dezagreabila. A mormait ceva care ar fi putut fi un “Buna dimineata”, apoi si-a vazut de treaba.
George a spus:
- Magazinul dumneavostra mi-a fost recomandat de prietenul meu, domnul X.
Drept raspuns, omul ar fi trebuit sa spuna: “Domnul X este un gentleman respectabil; imi face mare placere sa-i servesc pe toti prietenii sai”.
Dar a raspuns cu totul altceva:
- Nu-l cunosc, n-am auzit in viata mea de el.
Asta ne-a stricat planurile. Ghidul (ghid de conversatie in limba engleza pentru turistii germani, pe care cei trei englezi il testeaza) indica trei sau patru metode de a cumpara ghete; George o alesese cu grija pe cea centrata pe “domnul X”, ca fiind cea mai eleganta. Discutai destul de mult cu patronul magazinului de pantofi despre “domnul X”, apoi, dupa ce creai in felul acesta o atmosfera de prietenie si intelegere, treceai, in mod natural si cu gratie, la obiectivul imediat al venirii tale, si anume dorinta de a cumpara ghete “ieftine si bune”. Omul acela grosolan, materialist, nu acorda niciun fel de atentie subtilitatilor comertului in detaliu. George l-a abandonat pe “domnul X” si, intorcandu-se la o pagina anterioara, alese o propozitie la intamplare. Nu a fost o alegere prea fericita; era vorba despre un discurs care i s-ar fi parut superfluu oricarui negustor de pantofi. In imprejurarile de fata, amenintati si coplesiti cum eram de ghete din toate partile, era de o imbecilitate patentata. Suna cam asa: “Cineva mi-a spus ca aveti aici ghete de vanzare.”
Pentru prima data, omul lasa dalta si ciocanul si se uita la noi.”
Fragmentul de mai sus face parte din cartea lui Jerome K. Jerome “Trei pe doua biciclete”(1900), care impreuna cu volumul care o precede ,”Trei intr-o barca”(1889) ,formeaza un set de intamplari umoristice de exceptie. Personajele principale, J. (autorul), Harris si George, sunt trei prieteni de varsta mijlocie care trec printr-o serie de aventuri, cartile fiind bazate pe fapte reale. In primul volum, “Trei intr-o barca”, Jerome relateaza excursia celor trei pe Tamisa, in Anglia, iar in cel de-al doilea volum, un periplu pe biciclete in Germania. Daca in prima carte sunt analizate dintr-o perspectiva realist-ironica obiceiurile si caracterele englezesti, in cea de-a doua este prezentata pespectiva unor englezi asupra poporului german, nelipsita de ironii, dar nici de un umor simplu, natural; felul in care intamplarile sunt descrise aminteste de situatii din viata de zi cu zi a fiecaruia dintre noi. Doua volume pe care le citesti dintr-o rasuflare. Unul pe zi. 
” Imi amintesc ca un amic de-al meu a cumparat odata niste branza de la Liverpool. Era o branza splendida, bine facuta, grasa si cu un miros de doua sute de cai putere care garantat se simte de la trei mile departare si putea lasa lat un barbat in toata firea de la doua sute de iarzi. La vremea aceea ma gaseam la Liverpool, iar prietenul meu mi-a spus ca, daca nu am nimic impotriva, mi-ar da branza sa o duc la Londra, fiindca el mai intarzia o zi sau doua si nu credea ca branza poate rezista atat.
- Oh, cu placere, dragul meu, i-am raspuns, cu placere.
M-am dus sa iau branza si am urcat intr-o birja. Era o birja cam subreda, trasa de un somnambul jigarit, care abia isi tragea sufletul, dar pe care proprietarul sau, intr-un moment de entuziasm, in timpul conversatiei, l-a numit cal. Am pus branza in birja si calul a pornit tarsaind, cu niste opinteli care ar fi facut cinste celui mai rapid compresor cu abur construit vreodata, si totul era vesel ca o procesiune funerara pana ce am dat coltul. Acolo, vantul a adus un damf de branza in narile armasarului nostru. Asta l-a facut sa se trezeasca si, cu un sforait de teroare, a pornit in galop cu viteza de trei mile pe ora. Vantul a continuat sa bata in directia lui si, inainte de ajunge in capatul strazii, atinsese patru mile pe ora, lasand pur si simplu in urma schilozii si doamnele batrane si corpolente.[...]
Mi-am luat bilet si am pasit mandru pe peron, cu branza, iar oamenii se dadeau respectuosi la o parte din calea mea. Trenul era aglomerat si am fost nevoit sa ma urc intr-un compartiment in care se aflau deja sapte persoane. Un gentleman batran si artagos a obiectat; totusi am intrat si, asezand branza in plasa de bagaje, m-am instalat pe bancheta cu un zambet cuceritor si am declarat ca e o zi calduroasa. Au trecut cateva momente, apoi batranul gentleman a inceput sa dea semne de neliniste:
- Aici inauntru, aerul e inchis, a spus el.
- Inabusitor, a adaugat barbatul de alaturi.
Apoi au inceput sa adulmece si, dupa ce au tras aer in piept a treia oara, s-au ridicat fara un cuvant si au disparut. Apoi s-a ridicat o doamna corpolenta si a spus ca este cat se poate de neplacut ca o femeie casatorita si respectabila sa fie chinuita in acest fel, apoi a insfacat un gentleman si opt pachete si ne-a parasit. Ceilalti patru pasageri au ramas un timp, pana cand un barbat cu o infatisare solemna care sedea intr-un colt si care, dupa haine si infatisare, parea sa fie antreprenor de pompe funebre, a spus ca mirosul ii aminteste de un copil mort; ceilalti trei s-au napustit spre usa, inghiontindu-se in incercarea de a iesi in acelasi timp din compartiment. I-am zambit domnului in negru si i-am spus ca probabil vom ramane doar noi doi pana la sfarsitul calatoriei.[...]
De la Crewe am calatorit singur in compartiment, desi trenul era supraaglomerat. Cand opream in gara, oamenii, vazand compartimentul gol, se grabeau sa urce. “Uite, Mary, vino incoace, e loc destul.” “Sigur, Tom, urcam aici”, strigau. Si alergau spre compartiment, carand bagajele, si se luptau sa ajunga primii. Unul dintrei ei deschidea usa si urca treptele, apoi cadea in bratele celui din spatele sau; veneau cu totii, trageau aer in piept, apoi coborau si se inghesuiau in alte compartimente sau plateau diferenta si se duceau la clasa I.
De la Euston, am transportat branza acasa la prietenul meu. Cand sotia acestuia a intrat in camera, a mirosit aerul din jur timp de o clipa. Apoi a spus:
- Ce e asta? Ma astept la ce e mai rau.
I-am raspuns:
- Este branza. Tom a cumparat-o din Liverpool si m-a rugat sa o iau cu mine.
Am adaugat ca sper ca intelege ca nu am nici in clin, nici in maneca cu branza, iar ea m-a asigurat ca nu se indoia de asta, insa ar dori sa discute despre afacerea respectiva cu Tom cand se va intoarce acasa.
Prietenul meu a fost retinut la Liverpool mai mult decat crezuse si, trei zile mai tarziu, pentru ca el nu se intorsese acasa, sotia lui mi-a facut o vizita.[...]
- Foarte bine, a spus sotia prietenului meu, ridicandu-se, tot ce imi ramane de facut este sa imi iau copiii si sa ma duc la hotel pana ce branza va fi mancata. Refuz sa mai traiesc sub acelasi acoperis cu branza aceea.
S-a tinut de cuvant, parasind casa, pe care a lasat-o in grija femeii cu ziua; cand a fost intrebata daca poate suporta mirosul, aceasta a replicat: “Ce miros?”, si, cand a fost dusa aproape de branza si i s-a cerut sa o miroasa, a spus ca poate detecta o aroma slaba de pepene galben.[...]
Asa stand lucrurile, el (Tom) a declarat ca, desi ii placea foarte mult o bucatica de branza din cand in cand, asta ii depasea mijloacele, asa ca a hotarat sa scape de ea. A aruncat-o la canal, dar a fost nevoit sa o pescuiasca de acolo, dupa ce s-au plans barcagii. Acestia sustineau ca mirosul ii face sa lesine. In cele din urma, intr-o noapte intunecoasa, a luat branza si a parasit-o in cimitirul parohiei. Insa paznicul a descoperit-o si a facut scandal. A spus ca era vorba despre un complot pus la cale pentru ca el sa-si piarda slujba, intrucat asta se va intampla cand mortii se vor scula din morminte.
Prietenul meu a scapat de branza, ducand-o intr-un oras de pe malul marii si ingropand-o pe plaja. Locul a capatat curand o reputatie deosebita. Vizitatorii spuneau ca nu observasera mai inainte cat de tare era aerul, iar bolnavii de ftizie si alte afectiuni ale plamanilor au asaltat orasul timp de mai multi ani dupa aceea.
Acestea fiind zise, desi sunt un mare iubitor de branza, am considerat ca George are dreptate sa nu luam cu noi asa ceva.”
(Trei intr-o barca)
