Am selectat 134 de melodii, dupa care am incercat sa le aranjez intr-un top. Trebuie sa recunosc ca nu a fost deloc usor si nici acum nu sunt convinsa ca fiecare se afla la locul ei. Este foarte greu de decis care melodie sa fie inaintea careia, locurile sunt foarte stranse si, la urma urmei, relative. Este un top orientativ, realizat dupa gusturile personale. Am incercat sa tin cont atat de melodie, cat si de profunzimea versurilor si de emotia pe care o transmit, si prea putin de ratingul general care li s-a acordat de-a lungul timpului. Dar am observat anumite lucruri interesante. De exemplu, americanii domina cantitativ, dar nu neaparat si calitativ. Intre primele 30 sunt foarte multe melodii care nu sunt americane. Printre primele 10, de exemplu, avem 4 melodii franceze, 2 americane, 1 romana, 1 germana, 1 austriaca si 1 mexicana. In rest sunt destul de multi italieni, francezi, chiar si romani, in mod surprinzator. Si melodiile de la 60 in jos sunt melodii bune, chiar foarte bune in raport cu altele. Si pe acelea a fost destul de greu sa le ordonez, dar m-am concentrat mai mult pe primele 60 si 30, in mod special. Toate merita ascultate.

1. Scorpions – I’m Still Loving You
2. Joe Dassin – L’ete indien
3. Frank Sinatra – All the Way
4. Tudor Gheorghe – Lino Leano
5. Joe Dassin – Et si tu n’existais pas
6. Falco – Out of the Dark
7. Edith Piaf – Mon Dieu
8. Chingon – Malaguena Salerosa
9. Joe Dassin feat. Dalida – Paroles, paroles, paroles
10. Righteous Brothers – Unchained Melody
11. Chris Isaak – Wicked Game
12. Kate Bush – Wuthering Heights
13. Paolo Conte – Sparring Partner
14. Cutting Crew – I Just Died in Your Arms Tonight
15. Sinead o’Connor – Nothing Compares to You
16. A-ha – Crying in the Rain
17. Jane Birkin feat. Serge Gainsbourg – Je t’aime, moi non plus
18. Joe Strummer & The Mescaleros – Mondo Bongo
19. Eric Clapton – Layla ( varianta de 4 min, nu de 7 )
20. Simple Minds – Hypnotised
21. Lacrimosa – Lichtgestalt
22. George Michael – Careless Whisper
23. Jean Francois Maurice – 28 degrees a l’ombre
24. Tudor Gheorghe – Sara pe deal
25. Charles Aznavour – Desormais
26. Julie London – Cry Me a River
27. Tudor Gheorghe – Ludmila
28. Patrick Swayze – She’s Like the Wind
29. Elton John – The Way You Look Tonight
30. Patsy Cline – Crazy
31. Alicia Keys – Falling
32. Bruce Springsteen – I’m on Fire
33. Leonard Cohen – Dance Me to the End of Love
34. Cesaria Evora – Besame Mucho
35. Lionel Richie – Hello
36. Madcon – Beggin
37. Carmelo Zapulla – La Prima Volta
38. Dawn Penn – No, No, No, You Don’t Love Me
39. Eric Clapton – Change the World
40. Nicu Alifantis – Emotie de toamna
41. Jean Francois Maurice feat. Maryse – La Rencontre
42. Nat King Cole – Autumn Leaves
43. Dinah Washington – Mad About the Boy
44. Lauren Hill – Killing Me Softly
45. Joe Dassin – Salut
46. Nicu Alifanstis – Ploaie in luna lui marte
47. Alessandro Safina – Sognami (Dream of Me)
48. Jace Everett – Bad Things
49. Schiller mit Heppner – I Feel You
50. Scorpions – Carrie
51. Astrtrud Gilberto – Corcovado
52. Celine Dion – Think Twice
53. Barry White feat. Lisa Stanfield – All Around the World
54. Guns N Roses – Don’t Cry
55. Jean Francois Maurice – Pas de slow pour moi
56. Sandra – In the Heat of the Night
57. Joao Gilberto – Desafinado
58. Gazebo – I Like Chopin
59. Michael Bolton – How Am I Supposed to Live without You
60. Whitney Huston – I Will Always Love You
61. Abba – The Winner Takes It All
62. Double – The Captain of Her Heart
63. George Michael – Jesus to a Child
64. Sting – Shape of My Heart
65. Ella Fitzgerald – At Last
66. Paolo Conte – Via Con Me
67. Ricchi e Poveri – Cosa Sei
68. Mihaela Mihai – De-ai fi tu salcie
69. Elvis Presley – Only Fools Rush In
70. Ricchi e Poveri – Donde estaras
71. Freddie Mercury – The Great Pretender
72. Vaya Con Dios – What’s a Woman
73. M People – Don’t Look Any Further
74. Abba – Lay All Your Love on Me
75. Simply Red – Would I Lie to You
76. Duran Duran – Come Undone
77. Queen – Love of My Life
78. Richard Sanderson – Dreams
79. Celine Dion feat. Barbra Streisand – Tell Him
80. Pulp Fiction Soundtrack – Girl, You’ll Be a Woman Soon
81. Madonna – Like a Prayer
82. Gloria Estefan – Hoy
83. Freddie Mercury – Love Kills
84. Paolo Conte – Intimita
85. George Michael – Father Figure
86. Scorpions – You and I
87. Randy Crawford – Rio de Janeiro Blues
88. Paul Young – Everytime You Go Away
89. Nancy Sinatra feat. Lee Hazelwood – Summer Wine
90. Joe Cocker – Never Tear Us Apart
91. Madonna – Crazy For You
92. Frank Sinatra – Strangers in the Night
93. The Knack – My Sharona
94. Astrud Gilberto – The Shadow of Your Smile
95. Queen – One Year of Love
96. Joe Cocker – Unchain My Heart
97. Ella Fitzgerald – Fever
98. Sandra – Heaven Can Wait
99. Smokie – Needles and Pins
100. James Blunt – I Really Want You
101. The Connels – ’74-‘75
102. Toni Braxton – Unbreak My Heart
103. Toto Cutugno – Solo Noi
104. Frank Sinatra – My Funny Valentine
105. Queen – Crazy Little Thing Called Love
106. Frank Sinatra – Fly Me to the Moon
107. R Kelly – If I Could Turn Back the Hands of Time
108. Roxette – I’ll Stand by You
109. Tina Turner – What’s Love Got to Do with It
110. Santana feat. Dave Matthews – Love of My Life
111. Rolling Stones – Angie
112. Richard Marx – Hazard
113. Smokie – I’ll Meet You at Midnight
114. Astrud Gilberto – Gentle Rain
115. Van Morrison – Ain’t No Sunshine
116. The Shirelles – I Will Follow Him
117. Gipsy Kings – Tu Queres Volver
118. Madonna – Frozen
119. Gary Moore – Still Got the Blues
120. Gipsy Kings – Escucha Me
121. Robert Palmer – Addicted to Love
122. Wham – Last Christmas
123. Modern Talking – You’re My Heart, You’re My Soul
124. Proconsul – Cerul
125. Parov Stelar feat. Luke – Your Fire
126. Nat King Cole – Unforgetable
127. Rooney – When Did Your Heart Go Missing
128. Pet Shop Boys – Always on My Mind
129. Prince – Purple Rain
130. Julio Iglesias – Que Nadie Sepa Mi Sufrir
131. Neil Sekada – Oh Carol
132. Lynn Anderson – Rose Garden
133. The Beatles – All My Loving
134. Jessica Jay – Casablanca

Astazi, 14 mai 2008, se implineste un deceniu de la trecerea in nefiinta a uneia dintre cele mai mari legende ale muzicii secolului XX, Francis Albert “Frank” Sinatra. Cu aceasta ocazie, TCM si canalul Mezzo ii dedica ziua, respectiv seara de 14 mai.
Sinatra (12 decembrie 1915 – 14 mai 1998 ) isi incepe cariera in era swing impreuna cu Harry James si Tommy Dorsey si devine celebru prin carierea sa solo, la inceputul anilor 40. Cariera muzicala este insotita de una cinematografica, si aceasta de succes, in anul 1954 castigand Academy Award for Best Supporting Actor. Printre cele mai cunoscute albume lansate se numara : “In the Wee Small Hours”, “Come Fly with Me”, “Onely the Lonely”, “Ring-A-Ding-Ding”, “Sinatra at the Sands” si “Francis Albert Sinatra & Antonio Carlos Jobim”. In 1950, in timpul unui concert la Copacabana, artistul sufera o hemoragie la corzile vocale, ceea ce ii impune o pauza in cariera de doi ani, revenind pe scena cu un nou timbru. In anul 1965, implinind varsta de 50 de ani, acesta inregistreaza “September of My Years”. Urmeaza o noua perioada de retragere: in 1971, Sinatra isi anunta retragerea din showbiz, ultima piesa cantata fiind “Angel Eyes”, refuzand sa se intoarca pentru bis. In 1973, acesta revine, inregistrand alte cateva albume de succes. In 1980 lanseaza marele hit “New York, New York”. A cantat alaturi de nume importante: Ella Fitzgerald, Julio Iglesias, Dean Martin, Antonio Carlos Jobim sau fiica sa, Nancy Sinatra.
Sinatra a fost, de asemenea, premiat cu 11 premii Grammy, printre care si Grammy Trustees Award, Grammy Legend Award si Grammy Lifetime Achievement Award.

Printre cele mai cunoscute piese se numara: “All the Way”, “New York, New York”, “Strangers in the Night”, “Fly Me to the Moon”, “As Time Goes By”, “I’ve Got You Under My Skin”, “I Get a Kick Out of You”, “It Was a Very Good Year”, “Singing in the Rain” si “My Way”.

Opera lui Sinatra continua sa rasune si astazi si sa transmita mesajul a ceea ce se poate numi arta muzicala. O muzica vesnic tanara, un stil inconfundabil, un exemplu perfect a numeroase stiluri de jazz, o voce de exceptie, care ajung la sufletul oricarui iubitor de muzica buna.

“O gramada de cutii de pantofi erau stivuite pe caldaram sau in rigola. Ghetele atarnau in ghirlande la usi si la ferestre. Umbrarul semana cu o bolta de vita cu ciorchini de ghete negre sau maro. Inauntru, magazinul era plin de ghete. Cand am intrat, patronul era ocupat; cu o dalta si un ciocan, deschidea o lada plina de ghete.
George si-a scos palaria si a spus: “Buna dimineata”.
Omul nici macar nu se intoarse. Inca de la inceput mi s-a parut o persoana dezagreabila. A mormait ceva care ar fi putut fi un “Buna dimineata”, apoi si-a vazut de treaba.
George a spus:
- Magazinul dumneavostra mi-a fost recomandat de prietenul meu, domnul X.
Drept raspuns, omul ar fi trebuit sa spuna: “Domnul X este un gentleman respectabil; imi face mare placere sa-i servesc pe toti prietenii sai”.
Dar a raspuns cu totul altceva:
- Nu-l cunosc, n-am auzit in viata mea de el.
Asta ne-a stricat planurile. Ghidul (ghid de conversatie in limba engleza pentru turistii germani, pe care cei trei englezi il testeaza) indica trei sau patru metode de a cumpara ghete; George o alesese cu grija pe cea centrata pe “domnul X”, ca fiind cea mai eleganta. Discutai destul de mult cu patronul magazinului de pantofi despre “domnul X”, apoi, dupa ce creai in felul acesta o atmosfera de prietenie si intelegere, treceai, in mod natural si cu gratie, la obiectivul imediat al venirii tale, si anume dorinta de a cumpara ghete “ieftine si bune”. Omul acela grosolan, materialist, nu acorda niciun fel de atentie subtilitatilor comertului in detaliu. George l-a abandonat pe “domnul X” si, intorcandu-se la o pagina anterioara, alese o propozitie la intamplare. Nu a fost o alegere prea fericita; era vorba despre un discurs care i s-ar fi parut superfluu oricarui negustor de pantofi. In imprejurarile de fata, amenintati si coplesiti cum eram de ghete din toate partile, era de o imbecilitate patentata. Suna cam asa: “Cineva mi-a spus ca aveti aici ghete de vanzare.”
Pentru prima data, omul lasa dalta si ciocanul si se uita la noi.”

Fragmentul de mai sus face parte din cartea lui Jerome K. Jerome “Trei pe doua biciclete”(1900), care impreuna cu volumul care o precede ,”Trei intr-o barca”(1889) ,formeaza un set de intamplari umoristice de exceptie. Personajele principale, J. (autorul), Harris si George, sunt trei prieteni de varsta mijlocie care trec printr-o serie de aventuri, cartile fiind bazate pe fapte reale. In primul volum, “Trei intr-o barca”, Jerome relateaza excursia celor trei pe Tamisa, in Anglia, iar in cel de-al doilea volum, un periplu pe biciclete in Germania. Daca in prima carte sunt analizate dintr-o perspectiva realist-ironica obiceiurile si caracterele englezesti, in cea de-a doua este prezentata pespectiva unor englezi asupra poporului german, nelipsita de ironii, dar nici de un umor simplu, natural; felul in care intamplarile sunt descrise aminteste de situatii din viata de zi cu zi a fiecaruia dintre noi. Doua volume pe care le citesti dintr-o rasuflare. Unul pe zi.

” Imi amintesc ca un amic de-al meu a cumparat odata niste branza de la Liverpool. Era o branza splendida, bine facuta, grasa si cu un miros de doua sute de cai putere care garantat se simte de la trei mile departare si putea lasa lat un barbat in toata firea de la doua sute de iarzi. La vremea aceea ma gaseam la Liverpool, iar prietenul meu mi-a spus ca, daca nu am nimic impotriva, mi-ar da branza sa o duc la Londra, fiindca el mai intarzia o zi sau doua si nu credea ca branza poate rezista atat.
- Oh, cu placere, dragul meu, i-am raspuns, cu placere.
M-am dus sa iau branza si am urcat intr-o birja. Era o birja cam subreda, trasa de un somnambul jigarit, care abia isi tragea sufletul, dar pe care proprietarul sau, intr-un moment de entuziasm, in timpul conversatiei, l-a numit cal. Am pus branza in birja si calul a pornit tarsaind, cu niste opinteli care ar fi facut cinste celui mai rapid compresor cu abur construit vreodata, si totul era vesel ca o procesiune funerara pana ce am dat coltul. Acolo, vantul a adus un damf de branza in narile armasarului nostru. Asta l-a facut sa se trezeasca si, cu un sforait de teroare, a pornit in galop cu viteza de trei mile pe ora. Vantul a continuat sa bata in directia lui si, inainte de ajunge in capatul strazii, atinsese patru mile pe ora, lasand pur si simplu in urma schilozii si doamnele batrane si corpolente.[...]
Mi-am luat bilet si am pasit mandru pe peron, cu branza, iar oamenii se dadeau respectuosi la o parte din calea mea. Trenul era aglomerat si am fost nevoit sa ma urc intr-un compartiment in care se aflau deja sapte persoane. Un gentleman batran si artagos a obiectat; totusi am intrat si, asezand branza in plasa de bagaje, m-am instalat pe bancheta cu un zambet cuceritor si am declarat ca e o zi calduroasa. Au trecut cateva momente, apoi batranul gentleman a inceput sa dea semne de neliniste:
- Aici inauntru, aerul e inchis, a spus el.
- Inabusitor, a adaugat barbatul de alaturi.
Apoi au inceput sa adulmece si, dupa ce au tras aer in piept a treia oara, s-au ridicat fara un cuvant si au disparut. Apoi s-a ridicat o doamna corpolenta si a spus ca este cat se poate de neplacut ca o femeie casatorita si respectabila sa fie chinuita in acest fel, apoi a insfacat un gentleman si opt pachete si ne-a parasit. Ceilalti patru pasageri au ramas un timp, pana cand un barbat cu o infatisare solemna care sedea intr-un colt si care, dupa haine si infatisare, parea sa fie antreprenor de pompe funebre, a spus ca mirosul ii aminteste de un copil mort; ceilalti trei s-au napustit spre usa, inghiontindu-se in incercarea de a iesi in acelasi timp din compartiment. I-am zambit domnului in negru si i-am spus ca probabil vom ramane doar noi doi pana la sfarsitul calatoriei.[...]
De la Crewe am calatorit singur in compartiment, desi trenul era supraaglomerat. Cand opream in gara, oamenii, vazand compartimentul gol, se grabeau sa urce. “Uite, Mary, vino incoace, e loc destul.” “Sigur, Tom, urcam aici”, strigau. Si alergau spre compartiment, carand bagajele, si se luptau sa ajunga primii. Unul dintrei ei deschidea usa si urca treptele, apoi cadea in bratele celui din spatele sau; veneau cu totii, trageau aer in piept, apoi coborau si se inghesuiau in alte compartimente sau plateau diferenta si se duceau la clasa I.

De la Euston, am transportat branza acasa la prietenul meu. Cand sotia acestuia a intrat in camera, a mirosit aerul din jur timp de o clipa. Apoi a spus:
- Ce e asta? Ma astept la ce e mai rau.
I-am raspuns:
- Este branza. Tom a cumparat-o din Liverpool si m-a rugat sa o iau cu mine.
Am adaugat ca sper ca intelege ca nu am nici in clin, nici in maneca cu branza, iar ea m-a asigurat ca nu se indoia de asta, insa ar dori sa discute despre afacerea respectiva cu Tom cand se va intoarce acasa.
Prietenul meu a fost retinut la Liverpool mai mult decat crezuse si, trei zile mai tarziu, pentru ca el nu se intorsese acasa, sotia lui mi-a facut o vizita.[...]
- Foarte bine, a spus sotia prietenului meu, ridicandu-se, tot ce imi ramane de facut este sa imi iau copiii si sa ma duc la hotel pana ce branza va fi mancata. Refuz sa mai traiesc sub acelasi acoperis cu branza aceea.
S-a tinut de cuvant, parasind casa, pe care a lasat-o in grija femeii cu ziua; cand a fost intrebata daca poate suporta mirosul, aceasta a replicat: “Ce miros?”, si, cand a fost dusa aproape de branza si i s-a cerut sa o miroasa, a spus ca poate detecta o aroma slaba de pepene galben.[...]
Asa stand lucrurile, el (Tom) a declarat ca, desi ii placea foarte mult o bucatica de branza din cand in cand, asta ii depasea mijloacele, asa ca a hotarat sa scape de ea. A aruncat-o la canal, dar a fost nevoit sa o pescuiasca de acolo, dupa ce s-au plans barcagii. Acestia sustineau ca mirosul ii face sa lesine. In cele din urma, intr-o noapte intunecoasa, a luat branza si a parasit-o in cimitirul parohiei. Insa paznicul a descoperit-o si a facut scandal. A spus ca era vorba despre un complot pus la cale pentru ca el sa-si piarda slujba, intrucat asta se va intampla cand mortii se vor scula din morminte.
Prietenul meu a scapat de branza, ducand-o intr-un oras de pe malul marii si ingropand-o pe plaja. Locul a capatat curand o reputatie deosebita. Vizitatorii spuneau ca nu observasera mai inainte cat de tare era aerul, iar bolnavii de ftizie si alte afectiuni ale plamanilor au asaltat orasul timp de mai multi ani dupa aceea.
Acestea fiind zise, desi sunt un mare iubitor de branza, am considerat ca George are dreptate sa nu luam cu noi asa ceva.”

(Trei intr-o barca)

20 octombrie 1994 – Earls Court London

La aceasta data si in aceasta locatie Pink Floyd tinea unul dintre cele mai spectaculoase concerte ale tuturor timpurilor : p-u-l-s-e. Si folosesc cuvantul “spectaculoase” nu datorita jocurilor de lumini, care impresioneaza si ele, sau datorita ecranului si filmuletelor proiectate pe acesta in timpul concertului (care, mie personal, nu mi-au placut foarte mult), ci datorita muzicii extraordinare si datorita interpretarii de exceptie, in special cea a lui David Gilmour, atat vocala, cat si instrumentala – chitara electrica. Un concert care merita vazut si, mai ales, ascultat. Noaptea, bine-nteles.

Pentru mine, exista cateva piese ale celor de la Pink Floyd care reprezinta mai mult decat muzica. O calatorie, deja traita, insa mereu noua si gata de explorat. Shine On You Crazy Diamond (part I + II) si Comfortably Numb (in special in varianta Van Morrison feat. Pink Floyd) sunt doua dintre piesele care isi au locul in topul meu general, nu numai cel al Pink Floyd. Mai jos se regasesc titlurile celor mai bune piese din concert:

1. Shine On You Crazy Diamond (part I + II)

2. Comfortably Numb

3. High Hopes

4. Money

5. Wish You Were Here

6. Another Brick in the Wall

Inceputul concertului – Shine On You Crazy Diamond (part I)

Shine on You Crazy Diamond

Remember when you were young, you shone like the sun.
Shine on you crazy diamond.
Now there’s a look in your eyes, like black holes in the sky.
Shine on you crazy diamond.
You were caught in the crossfire of childhood and stardom,
blown on the steel breeze.
Come on you target for faraway laughter,
come on you stranger, you legend, you martyr, and shine!

You reached for the secret too soon, you cried for the moon.
Shine on you crazy diamond.
Threatened by shadows at night and exposed in the light.
Shine on you crazy diamond.
Well you wore out your welcome with random precision,
rode on the steel breeze.
Come on you raver, you seer of visions,
come on you painter, you piper, you prisoner, and shine!

Nobody knows where you are,How near or how far.
Shine on you crazy diamond.
Pile on many more layers, And I’ll be joining you there.
Shine on you crazy diamond.
And we’ll bask in the shadow,Of yesterday’s triumph,
And sail on the steel breeze.
Come on you boy child, You winner and loser,
Come on you miner for truth and delusion, and shine!

Comfortably Numb

Comfortably Numb

Hello.
Is there anybody in there?
Just nod if you can hear me.
Is there anyone home?

Come on now.
I hear you’re feeling down.
Well I can ease your pain
Get you on your feet again.

Relax.
I need some information first.
Just the basic facts,
Can you show me where it hurts?

There is no pain, you are receding.
A distant ship smoke on the horizon.
You are only coming through in waves.
Your lips move but I can’t hear what y.ou’re saying…
When I was a child I had a fever.
My hands felt just like two balloons.
Now I got that feeling once again.
I can’t explain, you would not understand.
This is not how I am.

I have become comfortably numb…

Ok.
Just a little pinprick.
There’ll be no more aaaaah
But you may feel a little sick.

Can you stand up?
I do believe it’s working, good.
That’ll keep you going through the show,
Come on it’s time to go…

There is no pain, you are receding.
A distant ship smoke on the horizon.
You are only coming through in waves.
Your lips move but I can’t hear what you are saying…
When I was a child I caught a fleeting glimpse.
Out of the corner of my eye.
I turned to look but it was gone.
I cannot put my finger on it now,
The child is grown ,the dream is gone

And I have become comfortably numb…

Ieri, 25 martie 2008, rasfoind ziarul Crisana, am dat peste ceea ce as putea numi un exemplu perfect pentru formele fara fond despre care vorbeam intr-un articol anterior. Tocmai cand eram convinsa ca in “Directia noua in poezia si proza romana” a lui Maiorescu am citit cele mai stupide, caraghioase si ingrijoratoare creatii asa-zis literare, am avut parte de lecturarea unui “sonet”, dupa cum il numeste autorul.

Asadar, “in vremile noastre”, dl P.B. publica:

Columna lui Traian

Columna lui Traian? Nu-i mai a lui,
De cand pe Sfantul Petru-n varful ei
L-au asezat acolo drept temei,
Ca niciun imparat ca Iisus nu-i

Printre strabunii daci eu, azi, ma sui:
Ma-ntampina osteni, copii, femei
Invesmantati in itari si in piei
Si nu mai simt c-as fi al nimanui.

Mereu tot urc, plangand, friza cu friza,
Sa-mi duc parintii-n rai, spre Dumnezeu,
Din gura de lupoiaca iese-o briza,

Iar drumul spre Pescar e tot mai greu;
Dar cand eu sus ajung, ce mai surpriza:
Sub dreapta lui, sta tot poporul meu.

Aceasta creatie imi evoca incercarea nereusita a unui copil de zece ani de a intocmi o poezioara. Pe langa improvizatiile nereusite numite versuri, care probabil ca au ca scop mentinerea rimei (“Ca niciun imparat ca Iisus nu-i”…?!), apar imagini nu tocmai poetice: “Din gura de lupoaica iese-o briza”. Ar fi fost frumos daca aveam parte si de una sau doua figuri de stil reusite, dar cred ca trebuie sa ne multumim doar cu puternicul sentiment patriotico-religios care striga chinuit din aceste randuri. In ceea ce il priveste pe autor, daca considera ca scopurile sale nobile nu au fost suficient de bine intelese, exista un singur sfat: sa isi reprofileze activitatea artistica.

Muzica buna se asculta. Dar in primul rand, muzica buna te asculta…

Cand spun Bossa Nova, ma gandesc la o finete acustica extraordinara. Trairile pe care muzica le poate declansa sunt greu de definit. Dar cine are nevoie de cuvinte cand totul se invarte in jurul si in interiorul sunetului ?

Cand spun Bossa Nova, ma gandesc la nume precum Astrud si Joao Gilberto, Stan Getz, Luiz Bonfa sau Antonio Carlos Jobim.

Cand spun Bossa Nova, ma gandesc (si cum s-ar putea altfel?) la Brazilia.

Iar cand spun Brazilia, ma gandesc la Rio.

Aparut la sfarsitul anilor 50 pe plajele din Rio de Janeiro, Bossa Nova reprezinta o combinatie intre samba si jazz. Denumirea de Bossa Nova s-ar traduce din portugheza cu “lucru(l) nou”; acest gen muzical este intalnit astazi si sub numele simplu de Bossa. Acesta a devenit popular in Brazilia, America Latina si de Nord odata cu aparitia filmului Orfeu Negro, pe a carui coloana sonora se gaseste piesa Manha De Carnaval (Dimineata de carnaval), compusa de Luiz Bonfa si Antonio Maria. Instrumentele principale sunt chitara si saxofonul, insa si pianul are un rol important in compozitii.

Acum, recomandari concrete:

Corcovado – Joao & Astrud Gilberto, Stan Getz (versuri extraordinare)

Desafinado – Stan Getz & Joao Gilberto

Manha De Carnaval (Orfeu Negro) – Antonio Carlos Jobim & Luiz Bonfa (1959)

Caravan – Astrud Gilberto & James Last (compozitie originala: Duke Ellington & Juan Tizol)

The Girl From Ipanema – Astrud Gilberto & Stan Getz (primul single Bossa Nova)

Cand Hernan Cortez a debarcat in secolul al XVI-lea pe coasta Americii Centrale si a Mexicului de azi, a descoperit una dintre cele mai marete civilizatii ale tuturor timpurilor: aztecii. Pentru a putea intelege poporul aztec, trebuie intai sa il cunoastem pe acesta: modul de viata, obiceiurile si, mai presus de toate, credinta si religia acestuia. Politeisti, aztecii s-au remarcat nu atat prin varietatea credintei lor (zei,legende si mituri), cat prin inegalabila conceptie despre viata si moarte si despre instabilitatea Cosmosului, care le motiva savarsirea de sacrificii.

Pentru inceput, trebuie sa amintim de modul de viata al aztecilor din punctul de vedere al asezarilor umane. Conform legendei, in anul 1200, aztecii au coborat spre sud, in valea fertila a Mexicului. De asemenea, legenda mai povesteste cum Huitzilopochtli, zeul Soarelui si al razboiului, le-ar fi spus aztecilor sa isi intemeieze primul oras in locul in care vor vedea un vultur stand pe un cactus si tinand in gheare un sarpe. Se pare ca in jurul anului 1325 locul a fost gasit si satul intemeiat aici a fost numit Tenochtitlan. Construit intr-o zona mlastinoasa consolidata, Tenochtitlan a devenit in 1415 capitala Imperiului Aztec, iar in 1500 era probabil cel mai mare oras al lumii in momentul respectiv. Cand au ajuns pentru prima data in acest oras , conquistadorii spanioli au fost surprinsi si totodata impresionati de ceea ce fusesera in stare sa construiasca aztecii. Asemenea Venetiei,Tenochtitlan era format din mai multe insule si canale, legatura cu uscatul fiind realizata prin intermediul unui drum construit de-a lungul unui dig inalt. Orasul era inconjurat de gradini extrem de fertile, ceea ce favoriza activitatea agricola a locuitorilor. Apa potabila ajungea pe insula prin intermediul unor conducte. De asemenea, strazile orasului erau deosebit de curate; erau maturate, iar gunoiul era transportat cu slepuri. Orasul cuprindea locuintele aztecilor, dar cel mai important lucru de remarcat este piramida inalta de peste 30 de metri din centrul pietei. Piramida pe care o asociem in mod automat cu sacrificiile. Aici intervine problema conceptiei asupra vietii si asupra echilibrului lumii. Acest echilibru era legat de problema timpului, si anume de calendarul aztec. Astronomi desavarsiti, aztecii au reusit sa calculeze eclipsele cu un secol inaintea europenilor. “Din lanurile lor de porumb, locuitorii vechiului Mexic au stabilit durata anului astronomic cu o precizie pe care abia calculatoarele moderne au atins-o si au intrecut-o.” (Octavian Paler, Caminante ). La azteci, un secol era alcatuit din 52 de ani si astfel, la fiecare secol implinit focurile erau stinse si era asteptata aparitia stelei Aldebaran, care urma sa le confirme amanarea cataclismului cu inca un secol. Daca nu, Soarele nu mai avea sa rasara a doua zi. Tot conform miturilor aztece, lumea fusese creata de catre zei pana atunci de cinci ori si distrusa de patru: prima data oamenii au fost devorati de jaguari, a doua oara Pamantul a fost devastat de uragane, a treia oara focul a pustiit totul si a patra oara a fost acoperit de apa si oamenii au fost transformati in pesti. Se presupunea ca a cincea oara, si ultima, oamenii si Pamantul aveau sa fie distrusi de cutremure. “Cand steaua Aldebaran ajungea la zenit, un prizonier era asezat pe piatra de sacrificiu. Ii era deschis pieptul cu un cutit de obsidian si smulsa inima. In locul ei era pus un vas de turcoaza, continand o bucata de lemn cu care era aprins focul, de la care toti isi aprindeau tortele. Focul regenerator… . La ivirea zorilor, aztecii respirau usurati. Inca o data, isi imaginau ei, au platit prin sange verdictul cerului.”(O.Paler, Caminante ). Dar acesta nu era modul complet in care sacerdotii azteci savarseau sacrificiile. Dupa ce inima era scoasa cu cutitul de obsidian, era ridicata si aratata zeilor inca batand, dupa care pielea celui sacrificat era luata de pe trup si imbracata de catre preoti, astfel ei desfasurandu-si diferite dansuri rituale. Se mai spune, de asemenea, ca setea de sange a aztecilor era atat de mare si de nestapanit incat acestia duceau razboaie numai pentru a prinde prizonieri pe care urmau sa ii sacrifice, uciderea lor pe campul de lupta fiind un lucru de neinchipuit. De exemplu, la inaugurarea templului de la Tenochtitlan au fost sacrificati 20.000 de prizonieri! Paler scria: “In cronicile lor, semnul pentru sange e inlocuit adesea cu semnul pentru piatra pretioasa sau cel putin pentru floare … Nu era un inamic ucis cu ura, ni se spune, ci un mesager trimis zeilor sa-i regenereze. Razboinicul care-l lua in captivitate plangea cu el si il numea fiul meu …”. Pe langa aceste stranii gesturi de afectiune fata de cei sacrificati, aztecii ii tratau intr-un mod iesit din comun, atat din punct de vedere social cat si din cel al sanatatii, pentru ca ofranda sa fie binevenita de catre zei.

Dupa cum aminteam, zeii si religia ocupau un loc aparte in viata acestui popor. Nu sunt amintite nicaieri numele tuturor zeilor, dar cei mai importanti erau:

Tlaloc – zeul ploii

Huitzilopochtli – zeul Soarelui si al razboiului

Coatlicue – zeita cu fusta de serpi

Quetzalcoatl – sarpele inaripat, simbol al libertatii

Putem spune ca cel din urma a jucat un rol important in soarta marelui imperiu. Legenda spune ca odata disparut, sarpele inaripat avea sa se intoarca pe mare la o anumita data. Insa coincidenta a facut ca aceasta data sa fie aceeasi cu cea a sosirii lui Cortez, tot pe mare. Astfel, Moctezuma, regele aztecilor, a cedat oarecum in fata spaniolior, conducatorul lor fiind asociat cu Quetzalcoatl. Se spune, de asemenea, ca Moctezuma isi trimitea oastea la lupta pentru o cauza deja pierduta, lucru stiut de el.

Exista numeroase alte lucruri remarcabile de spus despre cultura azteca, urmasa a mayasilor, dar cel mai vibrant intre stancile istoriei este curajul inexplicabil, dar dovedit, in fata zeilor si a cerintelor acestora si, ca un adevarat paradox, viata insuflata in intreaga lor cultura. Oare steaua Aldebaran continua sa apara si acum sau lumea a luat sfarsit?

Alte informatii interesante :

- Piramida de la Tajin are 365 de trepte, una pentru fiecare zi a anului.

- Primul porumb cultivat in Europa provenea din peninsula Yucatan (Mexic), de la Valladolid.

- Saptamana din calendarul aztec era formata din 13 zile.

- La debarcarea pentru prima data pe tarmul peninsulei Yucatan, conquistadorii i-au intrebat pe bastinasi cum se numea tinutul. Acestia raspunzand Ciu than (nu te inteleg), spaniolii au numit peninsula Ciuthan, iar ulterior Yucatan.

Teoria formelor fara fond a lui Titu Maiorescu a fost pusa sub semnul intrebarii inca din momentul lansarii si pana astazi. Sunt ideile lui Maiorescu bazate pe un adevar? Daca da, este acesta unul sempervirescent, sau este vorba doar despre o conceptie a epocii maioresciene?

Formele fara fond sunt, astazi, mai proeminente ca niciodata. Cu toate ca societatea romaneasca pare sa fi evoluat considerabil in secolul care il interpune pe al nostru celui maiorescian, substanta culturii romanesti continua sa creasca in umbra esentelor.

Sa aruncam o privire asupra invatamantului din prezent. Indiferent de ideea pe care sistemul educational este fundamentat, cea a oportunitatilor egale, nu putem nega revoltatorul amalgam care s-a format la nivelul claselor sociale si intelectuale. Astazi, intr-un liceu care este considerat a fi de elita, putem intalni cea mai mare varietate de elevi. Astfel, elevii cu mult peste medie, cu un viitor intelectual promitator, sunt obligati sa coexiste intr-un mediu alterat de mediocritatile incurajate. In ceea ce priveste invatamantul universitar, lucrurile stau mult mai ingrijorator. Daca acum 20 de ani un absolvent de facultate era privit cu cea mai mare stima, astazi, acesti tineri par a fi devenit molima societatii intelectuale si spaima angajatorilor care sunt obligati sa efectueze trierea care candva era de datoria universitatilor.

Arta este un alt domeniu in care degradarea valorilor a atins un punct maxim. Daca pana acum nu demult o poezie postmodernista reprezenta expresia libera a unui poet inovator, astazi am ajuns sa citim in reviste prestigioase numeroase creatii care se pretind a fi literare. Intrebarea mea este: daca tot ce gasim azi publicat (poezii, romane etc.) reprezinta arta, ce mai ramane in afara ei?

De asemenea, jurnalistica poate fi considerata nu o forma, ci o adevarata stampila fara fond. Incercand sa te mentii la curent cu evenimentele cotidiene, si nu numai, esti obligat sa citesti in ziarele locale articole care amintesc de compunerile unor elevi mediocri de gimnaziu. Lasand la o parte informatiile eronate care se publica, greselile de gramatica si de exprimare dovedesc nivelul de pregatire a unor pseudo-jurnalisti a caror prefix a fost uitat. Daca aceasta este situatia in Bihor, atunci nici nu merita mentionata cea din Craiova. Citind nu demult un articol online al unui ziar din municipiul amintit, am ramas socata de modul de exprimare intrebuintat, asta ca sa nu mentionez subiectul articolului.

Asadar, concluzia este categorica. Formele fara fond sunt, si vor fi si de acum inainte, o rama a portretului nostru national. Starea in care cultura noastra continua sa se afle este un semnal de alarma, mereu rasunator, dar niciodata mobilizant.