Etichete
Antiochus si Stratonice, Bruxelles, Charlotte Corday, Doamna Buron, Doamna Pecoul, Doamna Recamier, Franta, Incoronarea Imparatului Napoleon si a Imparatesei Josephine, Ingres, Jacques-Louis David, Joseph-Marie Vien, Juramantul Horatiilor, Louis al XVI-lea, Luvru, Moartea lui Marat, monarhie, Muzeul Regal de Arta al Belgiei, Napoleon, Neoclasicism, Papa Pius al VII-lea, Paris, pictura, republica, Revolutia franceza, Rococo, secolul XVIII
Intr-o perioada de tranzitie, cand regimul politic se dorea a fi schimbat pe calea revolutiei, in Franta sfarsitului de secol XVIII si inceput de secol XIX, Jacques-Louis David era recunoscut pentru contributia sa impresionanta la trecerea la un nou stil artistic: neoclasicismul. Daca rococoul, asociat din ce in ce mai mult cu Vechiul Regim, incepea sa isi cunoasca perioada de sfarsit, la orizonturile artei se arata un stil proaspat, mult mai mult pe gustul republicanilor, care era demn sa exprime noile valori promovate, precum virtutea, lupta pentru popor si simplitatea ca o reactie la fastul monarhic. Trecerea la neoclasicism se realizeaza treptat, cateva astfel de opere de tranzitie apartinandu-i si lui David. Elev al lui Joseph-Marie Vien, pictor pionier al neoclasicismului, depaseste cu mult nivelul artistic al profesorului sau, atat printr-un talent deosebit, cat si printr-o tehnica mult perfectionata prin munca proprie. Asadar, dorind sa elimine predilectia pentru detaliile obositoare si exagerate ale rococoului, cat si sa aduca un plus de gravitate personajelor antice, care pana atunci fusesera de o trivialitate incompatibila cu grandoarea si valoarea subiectelor, neoclasicismul prefera pentru personajele sale fundaluri simple, care mai mult sa sugereze cadrul, accentul revenind asupra primelor. Desi expresiile personajelor raman supuse teatralitatii, seriozitatea si dramatismul devin acum trasaturi fundamentale. O comparatie intre urmatoarele doua opere ale lui David este relevanta pentru a observa atat tranzitia de la un curent la altul, cat si cea personala a artistului.
Antiochus si Stratonice – desi se indeparteaza de stilul rococo, fiind printre primele incercari neoclasice, lucrarea, una de inceput a lui David si purtand influentele lui Vien, inca nu intruneste cu adevarat calitatile unei opere neoclasice. Se pot observa atat expresiile fetelor personajelor, cat si elementele arhitectonice care vor sa sugereze un cadru grandios, in mod exagerat. Totusi, lucrarea i-a adus lui David in anul 1774 Prix de Rome, pe care reuseste sa il obtina dupa cea de-a patra sa incercare.
Juramantul Horatiilor – Expus la Salonul din Paris in anul 1785, tabloul ii aduce lui David faima, atat datorita stilului si maiestriei cu care a fost realizat, cat si din cauza temei tratate, receptate sub forma unui mesaj revolutionar, de propaganda oarecum. Este, de asemenea, unul dintre cele mai relevante exemple de lucrari neoclasice ale lui David, observandu-se evolutia stilului. Scena prezinta juramantul fratilor Horati inainte de duelul impotriva celor trei frati Curiati, care avea scopul de a solutiona conflictul dintre romani si albani. Juramantul celor trei frati in fata tatalui lor exprima ideea de solidaritate fraterna, ceea ce intr-o perioada care a premers Revolutia franceza a constituit un indemn tacit la lupta. Cele doua femei sunt reprezentante ale celor doua famillii, unite in durerea lor, iar in plan secundar apare o a treia femeie, probabil doica celor doi copii pe care ii protejeaza. Expresia fetelor este una dramatica, dar solemna, iar fundalul, spre deosebire de lucrarile mai vechi ale lui David, se prezinta simplu, lipsit de detalii inutile. Alte lucrari care trateaza teme antice, dar care sunt considerate ca avand un caracter de propaganda, sunt Lictorii aduncandu-i lui Brutus cadavrele fiilor sai si Sabinele.
David a fost un sustinator convins al ideilor revolutionare, lucru ce se observa si in numeroasele sale lucrari, acesta transpunandu-si convingerile si avantul politic in arta sa. Dobandind un rol semnificativ in societatea vremii, figura politica importanta, dar si artist cu un statut deosebit, David devine martor al evenimentelor revolutionare, care constituie si teme ale multor lucrari. Juramantul pe terenul de tenis (1790), reda scena in care starea a treia, separandu-se de primele doua dupa convocarea Adunarii Starilor Generale de catre regele Louis al XVI-lea, isi depune juramantul pentru crearea unei noi constitutii. Evenimentul a avut loc in anul 1789, anul izbucnirii Revolutiei, intr-o sala de joc cu mingea, asemanator cu tenisul de azi. Panza nu a fost terminata, ramanand in stadiul de schita.
Una dintre cele mai importante lucrari dedicate Revolutiei este Moartea lui Marat. Realizata conform principiilor neoclasice, pictura il infatiseaza pe medicul si jurnalistul Jean-Paul Marat, una dintre cele mai dinamice figuri revolutionare. Realizat imediat dupa asasinarea acestuia de catre monarhista Charlotte Corday, tabloul avea scopul de a-l prezenta pe Marat intr-o postura de martir, victima a opozitiei regaliste, care a murit in lupta pentru valorile Revolutiei. Modestia vietii pe care Marat a dus-o, pasiunea cu care lupta pentru cauza poporului, sunt lucruri pe care David a tinut sa le evidentieze in lucrarea sa. Marat, lucrand in vana, deasupra careia improvizase un birou, este asasinat de catre Corday, care isi castigase accesul la acesta printr-o scrisoare inselatoare pe care i-o adresase – scrisoarea pe care personajul o tine in mana, textul fiind lizibil : „ 13 iulie 1793 / Marrie Anne Charlotte Corday / Este suficient sa fiu profund nefericita pentru a apela la bunatatea dumneavostra.’’ Pentru a ajunge la Marat, Corday invocase dorinta sa de a denunta anumiti monarhisti. Saracia in care Marat si-a petrecut ultima parte a vietii este sugerata si de ladita de lemn modesta pe care acesta isi tine pana si calimara, cat si de peticul de pe cearsaful care ii acopera vana cu scopul de a-i proteja pielea sensibila, la fel ca si turbanul pe care il poarta pe cap. Chipul lui Marat oglindeste sanatatea precara a acestuia ca rezultat al stilului de viata sarac, insa trasaturile fetei sunt imbalnzite de catre artist. In partea de jos a tabloului se observa arma crimei, cutitul folosit de Corday. In incercarea de a reda sacrificiul victimei, David realizeaza o asociere cu pozitia cunoscuta a lui Christos din Pieta lui Michelangelo. Din punct de vedere cromatic, artisul foloseste cele doua culori complementare, rosu si verde, pentru a obtine un efect mai puternic in redarea sangelui, respectiv a suprafetei cu care era acoperit biroul improvizat. Fundalul se doreste a fi simplu si intunecat, pentru ca accentul sa cada exclusiv asupra personajului, chipul acestuia fiind puternic luminat. Un truc interesant (trompe l’oeil) pe care David il foloseste se gaseste in redarea hartiei de pe ladita, care pare sa patrunda in planul celui care priveste, deoarece planul picturii pare sa se limiteze la ladita (vezi partea de jos a lucrarii). Hartia, impreuna cu o alta mai mica, o cesiune (referitoare la un teren bisericesc), cuprinde in continutul sau observatii referitoare la aceasta din urma, care trebuia sa fie data „mamei a cinci copii, al carei sot a murit la datorie.” Tabloul este expus la Muzeul Regal de Arta al Belgiei, Bruxelles.
O alta lucrare impresionanta ca si complexitate si de data aceasta si ca marime (610 x 970 cm – expusa la Luvru), este Incoronarea Imparatului Napoleon I si a Imparatesei Josephine. In a doua jumatate a anilor 1790, controversele politice din tara sunt temperate treptat, insa ideile revolutionare se raspandesc in Europa prin intermediul razboaielor conduse de Napoleon. La data de 9 noiembrie 1799, prin anumite lovituri de stat, Napoleon primeste puterea dictatoriala. David, admirator si sustinator al noii puteri imperiale, realizeaza cateva lucrari impresionante si in aceasta perioada. Opera amintita mai sus a fost realizata intre 1805 si 1807, la cererea lui Napoleon, si a presupus numeroase desene premergatoare , cat si angajarea a doi asistenti: Degotti (pictor de recuzita la Opera din Paris) si Rouget, care s-a ocupat de schitarea proiectului. Scena are loc in catedrala Notre Dame, infatisandu-l pe noul imparat incoronand-o pe Josephine. Este prezent si Papa Pius al VII-lea, precum si mama lui Napoleon care, de fapt, nu participase la eveniment si a fost introdusa in randul spectatorilor de catre artist, la fel cum s-a pictat pe sine si pe Vien. Alte lucrari importante din aceasta perioada sunt portretele lui Napoleon, printre care Napoleon traversand stramtoarea Sf.Bernard sau Napoleon in biroul sau de la Tuileries.
Pierderea puterii de catre Napoleon a presupus si invechirea stilului lui David si a preferintei pentru scenele revolutionare, care aminteau acum de perioada neagra a Terorii. Neoclasicismul a fost continuat de elevul lui David, Ingres, in timp ce maestrul sau se afla in exil in Belgia.
David, pe langa lucrarile sale prezentand teme ale Antichitatii, ale Revolutiei sau religioase (acestea din urma fiind putine la numar), a lasat in urma sa si o serie de portrete valoroase. Probabil ca cel mai cunoscut este cel al Doamnei Recamier (Luvru), pictat in 1800. Portretul a fost lasat neterminat de catre artist din cauza neintelegerilor cu modelul sau, Juliette Recamier, si si-a dobandit originalitatea tocmai datorita acestui fapt, care i-a conferit o simplitate favorabila. Se pot observa elemente ale stilului imperial, cum ar fi rochia, coafura si canapeaua, modele inspirate din cele antice.